Posts Tagged ‘material’

Îmi doresc să fi fost în stare să scriu ceva inteligent sau profund. Oricum a trecut o gălăgie de timp de când n-am mai scris ceva pe aici… în cei cinci ani de existență, 90% din posturile mele au fost videoclipuri. Mi s-a spus că sunt un om care are cuvintele la el de fiecare dată, însă aici nu prea s-a aplicat chestia asta. Îmi este mai ușor să exprim trăirile din momentele respective printr-o melodie. Și nu mă refer doar la versuri, ci la întreg ansamblul care îți creează o anumită stare.

De cele mai multe ori am scris aici în momentele mai grele, în care nu am vrut să vorbesc cu cineva, dar am simțit totuși nevoia de a transmite ce mi se întâmplă, ce simt, pentru cine, de ce etc. Idealistul din mine vrea să creadă că nici unul din aceste posturi nu a fost cu dedicație, dar partea realistă știe că au fost câteva persoane(trei la număr, una în special) pentru care am scris. Eul nosofobic îmi arată un șablon îngrijorător, al unor atașamente în mare măsură false. Vom lucra la asta pe viitor. Și la râurile care curg de câțiva ani, nouă până acum.

Pentru cei ce încă cred. În orice: